prima oara picior

Primul meu contact sexual

Primul meu contact sexual

Se spune că în fiecare început se ascunde o oportunitate extraordinară. Ce se întâmplă, totuși, dacă prima oară când faci ceva îți rămân multe amintiri neplăcute? Suntem obișnuiți să auzim numai povești care par scoase din filmele romantice legate de prima experiență sexuală, dar ce se întâmplă cu acele povești care rămân nespuse? Cele pe care nu vrem să le discutăm pentru că provoacă prea multe răni?

Poveștile voastre sunt importante, iar noi credem că ele merită spuse într-un spațiu sigur. Identitatea celor care ne scriu este anonimă, de aceea vom folosi pseudonime atunci când vom reproduce mesajele pe care le primim din partea voastră. 

Așa s-a simțit Kiara* când a avut prima experiență sexuală:

„Prima oara când am avut un contact sexual a fost astă vară, eram plecată la mare și am decis sa ies in club.

Eram tristă și am întrecut limita cu alcoolul, apoi am început să dansez cu un băiat, mi-a propus să ne ducem la camera lui de hotel, fiind amețită am acceptat, acolo mi-a spus că daca o fac cu el atunci trebuie să o fac și cu prietenii lui după, la insistențele lui am acceptat, nu a fost vorba de pic de dragoste cu el.

Ne-am dezbrăcat și m-a pus să-i fac sex oral, eu nu am dorit, dar el m-a forțat, prima oară a fost fără prezervativ, apoi a vrut să o facem așa că și-a pus unul, dar nu a reușit. În urma nereușitei lui m-a pus în genunchi și mi-a luat capul ca să-i fac oral, am încercat să mă opun, să mă depărtez de el, dar n-am reușit, pentru a doua oară în acea seară i-am făcut sex oral, apoi fiind nervos m-a scos afară în șuturi, la propriu, nu la figurat.

Nimeni nu știe de întâmplarea aceasta, am încercat să mă întorc la viața mea de dinainte, dar încă îmi aduc aminte de ce s-a întâmplat când trec prin zona respectivă, de atunci nu am mai consumat alcool decât în cantități minuscule și asta la evenimente.”


Dacă ești interesat de mai multe articole de acest gen, te invităm să citești sentimentele și trăirile celorlalți, ca poate să le înțelegi mai bine pe ale tale.

Pentru tine cum a fost prima oară?

Photo credits: Ilinca Humelnicu

No responses yet

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *