Prima oară când vrei să renunți la tot ce înseamnă educația ta din cauza sistemului în care te afli, te maturizezi. Nu mai ești copilul care credea că învățătoarea este o enciclopedie, o persoană care are răspunsurile la toate întrebările. Acum ești adolescentul care suferă din cauza descurajărilor profesorilor, din cauza vorbelor spuse la nervi și din cauza atitudinii de superioritate a celor care ar trebui să te învețe mai mult decât cunoștințe generale, ar trebui să îți arate valorile morale.
Poveștile voastre sunt importante, iar noi credem că ele merită spuse într-un spațiu sigur. Identitatea celor care ne scriu este anonimă. Vom folosi pseudonime* atunci când vom reproduce mesajele pe care le primim din partea voastră.
Așa s-a simțit pentru Oana* prima oară când a vrut să se lase de școală:
„Plecând dintr-un oraș micuț, unde toata lumea se cunoaște cu toată lumea, unde eram vecină cu învățătoarea și știam că trebuie să mă port frumos și să învăț ca să nu-i fac de rușine pe părinți, am ajuns la liceu, în cu totul alt județ și unde nimeni nu mă cunoștea. Tot timpul am fost puțin mai impulsivă sau cum îmi zicea tata mereu că mă ia gura pe dinainte, dar asta se întâmpla când mă simțeam neîndreptățită și că nu primesc un tratament egal. Fiind la un „liceul de prestigiu”, mă așteptam ca totul să fie exemplar, să am ce învăța de la oamenii care predau, să simt că aparțin unui colectiv diferit de ceea ce experimentasem în școala generală. Nu a fost așa și nu de puține ori mă întrebam dacă ceea ce trăiesc este realitate sau nu.
Context: copil de 15 ani, plecat de acasă, fără părinți și fără reguli, vă dați sema că nu eram nici eu înger, dar tot timpul am știut să accept când greșeam. Nu tot ce voi povesti aici are direct legătură cu mine, dar m-a lăsat cu un gust amar față de tot ce înseamnă școala la noi. Dirigintele pe care l-am avut a fost teribil, nu doar că nu-i păsa de clasă, dar se comporta de parcă i-am fi fost datori cu ceva. Pe lângă faptul că foarte random într-o pauză, în care noi de obicei ascultam muzică la o boxă, a intrat val-vârtej în clasă, a luat boxa și a aruncat-o pe geam și după a plecat, ceea ce pe moment poate a fost amuzant, dar totuși…
Am avut un conflict cu el prin clasa a 10-a, în care mai mulți colegi am stabilit că la ora lui să avem o discuție și să ne expunem punctul de vedere în legătură cu ce ne deranjează. Ce-i drept, nu am vorbit urât cu el, dar poate pe dânsul l-a afectat că i-am încălcat autoritatea, așa încât el a hotărât că pedeapsa este ascultare, la care jur că știam să răspund pentru că am iubit materia respectivă datorită unei profesoare pe care am avut-o în generală, dar am preferat să nu răspund și să îl întreb de ce nu dorește să îmi ofere un răspuns la ceea ce am discutat. Bineînțeles că, în loc de răspuns, mi-a oferit un 4, notă din care nu m-a scos tot semestrul.
Am avut un număr considerabil de profi de-a lungul liceului care mă făceau să mă întreb cum de acești oameni au dreptul să predea. Unul dintre profesori se lăuda cu achizițiile în materie de tehnologie și printr-un mod subtil ne făcea săraci dacă nu aveam nu știu ce gadget, fiind același om care râdea de persanele cu dizabilități din clasă. Povestea cu aruncatul pe fereastră s-a repetat când un alt profesor a aruncat o tabla de șah prin GEAMUL RABATAT!! Sunt foarte multe evenimente care pe mine m-au afectat foarte mult, deoarece eu mereu am fost de părere că de foarte multe ori nu ne sunt respectate drepturile și că nu ne aude nimeni, iar când încercam să vorbesc despre asta eram pusă la colț și mi se spunea că oricum avem prea multe drepturi li că suntem nesimțiți, deși most of the time nu era așa.
Sunt de acord că niște adolescenți cu hormonii până în gât nu sunt ușor de gestionat și de multe ori e greu să impui o anumită autoritate, dar niciun copil/adolescent/om în general nu merită un tratament de superioritate din partea nimănui doar pentru că există diefrență de vârsă/studiii etc.
Pe mine sistemul de educație m-a lăsat cu un gust amar și mă bucur că am scăpat, dar mă uit în urmă la „cei mai frumoși ani” și îmi pare rău că nu m-am putut bucura de ei.”
Pentru tine cum a fost prima oară?
Photo credits: Ioana Alexuc
No responses yet