Prima oară când ne-am cunoscut cânta la chitară „Star Shopping”

Când ne îndrăgostim, nu alegem conștient persoana, ci se formează un cumul de atracție, adrenalină și serotonină care ne pun în fața faptului împlinit. Prima oară când ne îndrăgostim rămâne, totuși, memorabilă, pentru că ne face să simțim atât de multe lucruri în același timp, care ne devin, ulterior, familiare. Ce se întâmplă însă când pierdem dintr-o dată toată familiaritatea cu care ne-am obișnuit?

Poveștile voastre sunt importante, iar noi credem că ele merită spuse într-un spațiu sigur. Identitatea celor care ne scriu este anonimă. Vom folosi pseudonime* atunci când vom reproduce mesajele pe care le primim din partea voastră. 

Așa s-a simțit pentru Ramona* prima oară când și-a cunoscut o mare iubire:

„Începuse să vorbească despre acorduri și m-am băgat în seamă, fiind muziciană.

Cumva am ajuns să îi decojesc niște clementine, pentru că în noiembrie era deja sezonul. În drum spre casă, mâinile îmi miroseau a citrice, iar gropițele lui mi s-au imprimat pe retină, frunzele arămii aveau culoarea ochilor lui și neaua era un accesoriu pentru părul său.

Am adormit cu un zâmbet tâmp pe față. Datorită lui, lumea începuse să fie frumoasă, nu pentru că se schimbase ceva, ci pentru că îl vedeam pe el în orice: în florile timpurii de primăvară și apusuri roșiatice, în toate stelele de pe cer, îl vedeam în cărți și în citate- devenise cosmosul meu.

Ne-am cunoscut părinții unul altuia, eram de nedezlipit, că niște siamezi, făceam totul și nimic împreună. Cândva, noi eram tot și acum suntem nimic. Lumea ne vedea și începea să creadă că există iubire adevărată. Am fost împreună 3 ierni, 3 primăveri, 2 toamne și 2 veri jumătate.

În loc de lunile petrecute împreună, acum le număr pe cele fără el. Săptămâna viitoare se împlinesc 3 ani de când l-am cunoscut. Vântul e la fel de rece, frunzele au culoarea ochilor lui și nu am să-i mai văd neaua din păr, decât poate trecător, pe stradă.

În vara anului trecut dansam cu el pe bulevard la 3 dimineața, imitând scene din “Invitație la vals”. Vara asta am trăit doar în amintiri. Îmi e dor să fiu a lui “Aimée” și el să-mi fie “Dor”, dar ce povești de dragoste memorabile în istorie se termină frumos? În istorie rămân două lucruri -primii care au realizat ceva și tragicul omenirii. Noi le-am avut pe ambele. A fost prima și cea mai frumoasă iubire a mea, dar și cea mai tragică, totodată.

Toamna asta am să decojesc iar clementine, iar dacă întâmplător el va simți mirosul, nu-i cer mult, decât să-și amintească, precum Marcel Proust mușcând dintr-o „petite madeleine”, de acum 3 ani, când vântul era la fel de rece, dar noi ne iubeam.”

---

Dacă ești interesat de mai multe articole de acest gen, te invităm să citești sentimentele și trăirile celorlalți, ca poate să le înțelegi mai bine pe ale tale.

Pentru tine cum a fost prima oară?

Photo credits: Ilinca Humelnicu