prima oară

Prima oară când am avut o relație toxică

Prima oară când am avut o relație toxică

Prima oară când te îndrăgostești de cineva e nebunie curată. Nu îți poți explica ce simți. Pentru o bună perioadă de timp ești orbit și nu vezi defecte, iar asta te face să accepți lucruri pe care în mod normal nu le-ai accepta niciodată.

Abuzul e un lucru foarte serios și tot mai des întâlnit în poveștile primite, și ceva prin care nimeni nu merită să treacă . Dacă simțiți că sunteți într-o astfel de situație, încercați să găsiți o persoană de încredere cu care să vorbiți. Oamenii din exterior văd adesea lucrurile mai clar și limpede. Dacă simți că nu poți vorbi cu cei apropiați, dă un mesaj celor de la “In a relationship”, iar ei te vor ajuta cu cele mai bune sfaturi.

Poveștile voastre sunt importante, iar noi credem că ele merită spuse într-un spațiu sigur. Identitatea celor care ne scriu este anonimă. Vom folosi pseudonime atunci când vom reproduce mesajele pe care le primim din partea voastră. 

Așa s-a simțit Daniela* prima oară când a avut o relație toxică:

Prima oară când am avut o relație, aceasta a fost toxică. Cea mai grea parte era că aveam 15 ani. Nu știam ce era în capul meu. Știam doar că era prima dată când începusem să iubesc pe cineva în mod romantic și că mă simțeam confortabil. Cel puțin în prima parte a relației.

A trecut ceva timp și am început să fiu ori lovită, ori manipulată. El încerca să mă controleze cât de mult putea și să mă transforme în ceea ce voia el să fiu. Toată personalitatea mea și tot timpul meu, inclusiv toată viața mea să depindă de el și de relația noastră și să îl pun încontinuu pe el pe primul loc, nu pe mine si nevoile mele.

Ajunsesem să plâng nopțile până nu mai puteam respira și vomitând in baie, slăbind exagerat de mult, lumea observând asta, dar culmea niciodată nu s-au interesat de ce.

S-ar putea să fi trecut și, din păcate, printr-un abuz sexual. Spre finalul relației, încă nu îmi dau seama dacă era sau nu, dar am plâns foarte mult din cauza momentului și nu am putut să vorbesc cu nimeni o perioada bună de timp.

Mi-a luat mult timp să reușesc să renunț la relație și să mă focusez pe fericirea mea. Chiar și după despărțire avea un comportament obsesiv și îmi făcea zilele groaznice. Mă bucur că am scăpat și că acum nu mai am nicio legătură cu băiatul respectiv, întâmplarea fiind acum câțiva ani.


Dacă ești interesat de mai multe articole de acest gen, te invităm să citești sentimentele și trăirile celorlalți, ca poate să le înțelegi mai bine pe ale tale.

Pentru tine cum a fost prima oară?

Photo credits: Ilinca Humelnicu

No responses yet

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *