prima oară

Prima oară când am fost hărțuită pe stradă

Prima oară când am fost hărțuită pe stradă

Când ne confruntăm cu hărțuire, de orice fel ar fi ea, de multe ori ne blocăm. Nu putem reacționa în niciun fel, iar toate gândurile noastre se opresc , iar panica ne acaparează. Hărțuirea se simte îngrozitor de fiecare dată, nu doar prima oară. De aceea, dacă te-ai aflat sau te afli în această situație, nu exita să ceri ajutor. Nu ești singur/ă.

Poveștile voastre sunt importante, iar noi credem că ele merită spuse într-un spațiu sigur. Identitatea celor care ne scriu este anonimă. Vom folosi pseudonime* atunci când vom reproduce mesajele pe care le primim din partea voastră.

Așa s-a simțit Eva* prima oară când a fost hărțuită pe stradă:

„Eram în clasa a 9-a și tocmai mă întâlnisem cu cea mai bună prietenă a mea. Pentru că se făcuse aproape ora zece și era întuneric, am luat-o spre casă pe o străduță care în seara aceea s-a nimerit a fi foarte pustie și neiluminată.

Vorbeam la telefon cu bunica mea, nu mai țin minte ce îmi povestea. La un moment dat am simțit că cineva mergea foarte aproape de mine, dar am crezut că mă va depăși. Când am ajuns în dreptul unui tufiș, bărbatul din spatele meu mi-a băgat mâna sub fustă și m-a împins în gardul verde. Am țipat foarte tare. A început să tragă de bluza mea foarte tare, dar văzând o persoană la capătul străzii care se uita în direcția noastră, a fugit.

Nu i-am văzut fața, avea șapcă. În tot timpul acesta, bunica rămăsese în telefon cu mine și mă tot întreba ce am pățit. Eram în stare de șoc și am început să tremur. Totuși, am găsit puterea de a răspunde și i-am zis doar: „Scuze, am văzut un păianjen mare.”


Pentru tine cum a fost prima oară?

Photo credits: Ilinca Humelnicu

No responses yet

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *